INCDFP INFP
  Ştiri INCDFP

Ştire din data de 13 Aprilie 2020
COVID-19 reduce zgomotul seismic în București

Pământul este o planetă "vie" care vibrează continuu sub acțiunea unor factori naturali și antropici precum undele oceanice, vântul, ploaia, activitățile industriale, traficul, etc. Aceste vibrații, cunoscute sub numele de zgomot seismic, sunt înregistrate permanent de stațiile seismice din întreaga lume. Preocuparea permanentă a cercetătorilor seismologi este aceea de a reduce nivelul zgomotului seismic astfel încât înregistrările cutremurelor utile în numeroase cercetări să fie de o calitate cât mai bună. Atingerea acestui deziderat se realizează în general prin instalarea stațiilor seismice în zone "liniștite" afectate cât mai puțin de sursele de zgomot antropic. Totuși, seismologii sunt nevoiți să instaleze stații seismice și în zone urbane în vederea obținerii unor date esențiale în studiile efectuate pentru reducerea riscului seismic din aceste zone. Înregistrările obținute la aceste stații sunt puternic afectate de activitatea umană cotidiană. Aceasta se reflectă în datele colectate printr-un nivel al zgomotului seismic crescut și o variație a acestuia în funcție de momentul zilei și ziua săptămânii.

Fenomenul s-a observat foarte bine odată cu introducerea măsurilor specifice din timpul pandemiei generată de COVID-19 (restricționarea traficului în orașe, diminuarea activității în sectorul industrial, închidere complexelor comerciale, etc.) în diferite orașe ale lumii (ex. Barcelona, Bruxelles, Londra, Paris, Zurich, etc.). Bucureștiul nu face nici el excepție, dovadă rezultatele înregistrate la trei stații seismice amplasate în locații diferite din capitală. Două dintre stații sunt instalate în centrul Bucureștiului, BSTR - la casa Oamenilor de Știință din Piața Lahovari, BTMR - la Geotec Consulting în apropiere de Piața Rosetti și una la marginea Parcului Carol, la observatorul de la Cuțitul de Argint - BUC (Figura 1).

Figura 1: Locațiile stațiilor seismice

În Figura 2 este prezentată variația nivelului zgomotului seismic observată la cele trei stații în perioada 26 ianuarie - 8 aprilie 2020. Aceasta este exprimată în unități de deplasare (nanometri) pentru banda de frecvențe 4-14 Hz. Pe grafice sunt marcate totodată și zilele în care au intrat în vigoare diferitele măsuri de distanțare socială luate de autoritățile din România:

  • 11 martie - închiderea școlilor;
  • 16 martie – declararea stării de urgență;
  • 18 martie – intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr 1 care prevede printre altele suspendarea activităților culturale, științifice, artistice, religioase și sportive, interzicerea organizării și desfășurării oricărui eveniment care presupune participarea a peste 100 de persoane, în spații deschise;
  • 22 martie – intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr 2 care prevede printre altele restricționarea circulației persoanelor în intervalul orar 22-06, restricționarea circulației persoanelor în grupuri mai mari de 3 indivizi în intervalul orar 06-22, suspendarea activităților de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centrele comerciale;
  • 25 martie – intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr 3 care prevede printre altele interzicerea circulației tuturor persoanelor (cu anumite excepții).

Figura 2 evidențiază pentru toate cele trei stații o reducere, la început "timidă", a nivelului zgomotului odată cu săptămâna în care a fost luată măsura de închidere a școlilor. O accentuare a reducerii nivelului zgomotului se observă după intrarea în vigoare a Ordonanțelor Militare cu nr 2 si 3, ordonanțe care au avut ca efect o diminuare a traficului din București.

Figura 2: Nivelul zgomotului seismic (în nanometri) în banda de frecvențe 4-14 Hz observat la trei stații seismice din București în perioada 26.01.2020 - 08.04.2020. Benzile verticale verzi corespund zilelor de luni până vineri, iar cele albe zilelor de sâmbătă și duminică.

Material realizat de dr. Bogdan Grecu

INFP


Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului

  • INCDFP
  • EPOS-RO